Romani 7 -Scuza pocăiţilor pentru păcat!

Categories: Articole

Om-liber-libertate-har2 Cu urechile mele am auzit nu odată folosindu-se pasajul din Romani 7 ca şi scuză pentru fire şi păcat. Şi dacă citeşti Romani fără să ai descoperirea Duhului Sfânt, exact la aceeaşi concluzie o să ajungi, cum de altfel ani de zile am înghiţit şi eu aceeaşi explicaţie complet eronată.
Hai să vedem ce spune în Romani 7:14-25. Ştim, în adevăr, că Legea este duhovnicească; dar eu sunt pământesc, vândut rob păcatului. Căci nu ştiu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc. Acum, dacă fac ce nu vreau, mărturisesc prin aceasta ca Legea este bună. Şi atunci, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac. Căci binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac! Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. Găsesc, dar, în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine. Fiindcă, după omul dinăuntru, îmi place Legea lui Dumnezeu; dar văd în mădularele mele o altă lege care se luptă împotriva legii primite de mintea mea şi mă ţine rob legii păcatului care este în mădularele mele. O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte…? Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru!… Astfel, dar, cu mintea, eu slujesc Legii lui Dumnezeu; dar cu firea pământească slujesc legii păcatului.
Dacă veţi citi Romani făcând abstracţie de capitole şi subtitluri şi veţi lua această carte ca un întreg veţi dezlega înţelesul acestui pasaj. Chiar la începutul acestui capitol observăm că Pavel le vorbeşte celor care sunt sub lege, începe să le explice care e efectul legii, ce anume provoacă legea în om şi felul în care păcatul acţionează într-un om care încearcă să fie neprihănit prin lege.
Pavel le spune ceva de genul: Eu daca sunt sub lege stiu ca legea e buna dar eu sunt vandut rob pacatului. Daca sunt sub lege stiu, in adevar, ca nimic bun nu locuieste in mine, adica in firea mea pamanteasca, pentru ca, ce-i drept, am vointa sa fac binele, dar n-am puterea sa-l fac. Daca sunt sub lege observ ca binele pe care vreau sa-l fac, nu-l fac, ci raul pe care nu vreau sa-l fac, iata ce fac! Si daca fac ce nu vreau sa fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci pacatul care locuieste in mine.Daca sunt sub legecand vreau sa fac binele, raul este lipit de mine.
Pavel nu vorbeşte despre sine la momentul respectiv, vorbeşte despre cum se simţea el când nu cunoscuse harul lui Dumnezeu, explica la persoana întâi care e viaţa trăită sub lege. În momentul în care Pavel a scris Romani, el trăia în har, cunoscuse şi avusese revelaţia harului, deci nici vorbă să se refere la el în acele rânduri.
Uite ce spune Pavel înainte şi după capitolul 7:
Romani 6:6. Stim bine ca omul nostru cel vechi a fost rastignit impreuna cu El, pentru ca trupul pacatului sa fie dezbracat de puterea lui, in asa fel ca sa nu mai fim robi ai pacatului;  (Cum poate Pavel sa spuna despre el ca nu mai e rob al pacatului si in acelasi timp ca e vandut rob pacatului)
17,18. Dar multumiri fie aduse lui Dumnezeu, pentru ca, dupa ce ati fost robi ai pacatului, ati ascultat acum din inima de dreptarul invataturii pe care ati primit-o. Si, prin chiar faptul ca ati fost izbaviti de sub pacat, v-ati facut robi ai neprihanirii. 
22. Dar acum, odata ce ati fost izbaviti de pacat si v-ati facut robi ai lui Dumnezeu, aveti ca rod sfintirea, iar ca sfarsit viata vesnica. (cum poate Pavel să spună că fiind robi ai lui Dumnezeu avem ca rod sfinţirea şi în acelaşi timp să se vaite că el nu poate să facă nicicum binele pe care vrea să îl facă?)
Romani 8:12. Acum, dar, nu este nicio osandire pentru cei ce sunt in Hristos Isus, care nu traiesc dupa indemnurile firii pamantesti, ci dupa indemnurile Duhului. 2. In adevar, legea Duhului de viata in Hristos Isus m-a izbavit de legea pacatului si a mortii. (cum poate sa spuna despre sine ca nu mai traieste dupa indemnurile firii pamantesti dar in acelasi timp ca e pamantesc, firesc si vandut pacatului)
 
Pavel prezintă clar influenta legii asupra omului, arata cum prin lege e imposibil să scapi de păcat ci dimpotrivă păcatul are putere asupra ta tocmai prin lege, şi apoi prezintă alternativă, viaţa trăită prin har (darul nemeritat), arata de fapt care e rezultatul crucii, şi ne arată cine este el în Hristos, cum a scăpat de păcat, cum a scăpat de fire, cum păcatul nu mai are putere asupra lui.
E incredibil cum acest pasaj din Romani 7 este folosit pentru a scuza lipsa de sfinţenie în viaţa pocăiţilor, pentru a scuză lipsa de caracter, lipsa de înfrânare, lipsa de ce vrei tu.
Creştinul trăieşte în păcat şi nu are ca rod sfinţirea pentru simplul fapt că asta îi e credinţa, e păcătos prin credinţă, Bibia însă ne prezintă o cu totul altă realitate, o realitate SF, o nebunie. De aia crucea este considerată nebunie pentru cei care sunt pe calea pierzării, şi se pare că ceea ce spune Biblia despre a fi născut din nou e considerată nebunie pentru pocăiţi, pentru păstori, teologi. N-am cunosc pe nimeni în jur care să ia ca atare Biblia şi să creadă orbeşte în ceea ce spune Pavel în Romani despre a trăi în neprihănire.
Tot Noul Testament vorbeşte despre perfecţiune, nimic mai puţin decât perfecţiune, iar noi prin credinţa noastră în imperfecţiune, păcat, fire şi umblare în fire, am deturnat, am inventat o religie şi chiar dacă vedem că scrie negru pe alb nu credem, ni se pare irealizabil şi preferam să nu credem. Cum să crezi că eşti desăvârşit, cum să crezi că în tine nu mai locuieşte păcatul, e mai uşor să crezi “evidenta” diavolului decât realitatea lui Dumnezeu.
E mai uşor să crezi înşelăciunea decât să crezi adevărul crucii care e o nebunie, e cea mai grozavă nebunie, şi anume că prin credinţă eşti transformat radical şi dintr-o dată eşti născut din nou, cele vechi s-au dus, toate s-au făcut noi. E o nebunie să crezi că păcatul nu mai are putere asupra ta, e o nebunie să crezi că în tine nu mai există întunerec ci doar lumină, nu un amalgam de lumină şi întunerec ci doar lumină, e o nebunie să crezi că nu mai trăieşti în fire ci în duhul pentru că Duhul Sfânt locuieşte în tine, e o nebunie să crezi că nu mai eşti rob al păcatului ci rob al neprihănirii, e o nebunie să crezi că doar atât trebuie să faci, să crezi în rezultatul crucii, să crezi în Isus din toată inima, că acestea să devină realitate.
Şi totuşi acesta este realitatea lui Dumnezeu cu privire la cei care se nasc din nou prin credinţa în Isus Hristos. E incredibil dar adevărat!

De ce crezi că în 1 Ioan 3:6 se spune că: Oricine ramane in El nu pacatuieste; oricine pacatuieste nu L-a vazut, nici nu L-a cunoscut.

9. Oricine este nascut din Dumnezeu nu pacatuieste, pentru ca samanta Lui ramane in el; si nu poate pacatui, fiindca este nascut din Dumnezeu.
 
Şti frate, DAR….  Nici un DAR.Dacă Dumnezeu a spus asta atunci aşa e. Ştiu că apar o grămadă de întrebări şi nedumeriri, dar dacă Dumnezeu a spus asta nu-mi rămâne decât să cred asta din toată inima. Noi avem senzaţia că prima dată tre să tragem de noi să devenim perfecţi şi apoi putem să spunem că suntem perfecţi, numai că nu e aşa, creştinismul nostru este pe dos, întoarceţi pe dos cam tot ce vi se spune la biserică şi o să aflaţi adevărul.
Lucrurile trebuie luate prin credinţă, prima dată crezi şi apoi eşti mântuit, prima dată crezi că eşti făcut neprihănit, desăvârşit şi apoi devi, de la credinţa merge tot. Nu există alt traseu, prima dată credem şi apoi devenim ceea ce credem. De aceea creştinii pe care îi vedem în jur sunt deficitari la capitolul morală şi caracter, pentru că încearcă să facă ceva ce Dumnezeu nu le-a cerut, se străduiesc să devină perfecţi prin propriile forţe ca apoi să vină cu performanţele lor înaintea lui Dumnezeu pentru recunoaştere, doar ca lucrurile nu funcţionează deloc aşa, realitatea confirma pe deplin acest fapt.
Creştinii sunt păcătoşi pentru că asta cred, sunt deplin încredinţaţi că e imposibil să devi desăvârşit, iar Biblia spune lucrurile astea aşa ca fapt divers, nu e posibil şi gata. Degeaba Pavel a spus: “urmaţi-mă pe mine căci eu îl urmez pe Isus”, sau “nu mai am nimic împotriva mea”. Pavel a înţeles că e posibil şi a şi trăit realitatea asta. A înţeles că nu mai e rob păcatului ci e rob al neprihănirii şi a trăit ca atare.

Mă întreb dacă nu a fost suficientă demonstraţia a nu ştiu câte generaţii de oameni care au trăit sub lege şi au arătat clar că nu asta e calea, nu legea te scapă de păcat. Mă întreb de ce nimeni nu se sesizează că ceva nu e în regulă din moment ce moralitatea pocăiţilor e una jalnică. De ce o fi aşa oare? E simplu, oamenii vor neapărat să ţină legea, iar această cale duce cu sine la exacerbarea păcatului în viaţa lor, toată învăţătura din biserică te forţează să te forţezi tu şi să lupţi cu păcatul şi te face efectiv rob legii, păcatului şi firii deşi Pavel ne spune clar ce înseamnă credinţa în Isus şi care e rezultatul credinţei în Isus şi naşterii din nou.

Si, fara credinta, este cu neputinta sa fim placuti Lui! (Evrei 11:6) De la asta se porneşte, crezi şi devi ceea ce crezi.

Leave a Reply